Halloween Party

Halloween Party este, probabil, cea mai creativă și mai amuzantă cameră de la Puzzle Rooms și se adresează adulților, dar are și variantă pentru copii, la fel ca toate celelalte jocuri pe care le oferim. Pe scurt, povestea este următoarea: într-o zi, telefonul de pe biroul de la firmă a sunat, iar la capătul celălalt al firului s-a auzit o voce care a întrebat dacă se poate închiria o cameră pentru o petrecere de Halloween.

 

– Desigur, am răspuns. Câte persoane sunteți?9efd27afef4e8127923fbce92b8c967d

– Cinci sau șase, rămâne să vedem câți ne strângem. 

– Bine, vă așteptăm, atunci. 

 

Ei bine, ce credeți? În ziua respectivă, la ora stabilită, soneria de la intrare a sunat, iar când am deschis ușa, nu ne-a venit să ne credem ochilor. În fața noastră erau cinci… minioni! Deși erau deghizați cu costume de Halloween, i-am recunoscut imediat! Însă nu am apucat să stăm prea mult de vorbă pentru că au dat buzna înăuntru și, nerăbdători, ne-au întrebat dacă pot începe petrecerea. Cu sau fără voia noastră, muzica a pornit, iar cei cinci invitați au început să danseze și să se distreze. Toate bune și frumoase până aici. Însă ceea ce a urmat a fost de-a dreptul incredibil. Bieții minioni habar n-aveau ce-i aștepta!

Chiar în mijlocul petrecerii, unul dintre minioni și-a scos costumul de Halloween cu o mișcare bruscă, iar ceilalți au rămas uimiți când au văzut că, de fapt, un vrăjitor se ascundea sub hainele de petrecere. Ba, mai mult, vrăjitorul avea o baghetă magică, pe care a fluturat-o prin aer de câteva ori, rostind o vrajă groaznică:

 

”Hocus-pocus Halloween

Vrăjitorul bleumarin

Vrea să vă umble la soartă

Și să vă transforme-n piatră.

Poc! Poc! Pic! Pic!

Adipic!”

 

rrr

 

Și, pe loc, veselii și simpaticii minioni s-au transformat în stane de piatră, iar Vrajitorul cel Rău a dispărut într-un nor negru de fum. Nouă nu ne-a venit să credem, însă, foarte rapid, a trebuit să acceptăm că de acum înainte nu mai vorbim de cinci clienți, ci de patru statui și de un vrăjitor ce tocmai dispăruse fără urmă! Motiv pentru care am luat la rând toate vrăjile cunoscute, de la Abracadabra la Maracabresus-Lexus și de la Abraxas la Hipopotomonstres. Fără succes însă! De aceea am decis să facem apel la dumneavoastră, în speranța că veți putea rupe vraja parcurgând și rezolvând jocurile din camera Halloween Party. Doar astfel minionii pot fi salvați, iar după ce veți părăsi camera, aceștia vor reveni la viață.

Dacă ai citit cel puțin trei cărți de vrăjitorie, ai acasă solzi de dinozaur și colți de mamut, înseamnă că poți să anulezi vraja Vrăjitorului cel Rău.

free-spells

Dacă nu te încadrezi în această descriere, vino la Puzzle Rooms și îți oferim noi ingredientele necesare pentru o super-vrajă care nu doar că îi salvează pe minioni, dar îți asigură și 60 de minute de megadistracție.

 

AJUTOR! Minionii trebuie să fie salvați! Doar tu poți desface vraja malefică!

Pentru informații și programări:

www.puzzlerooms.ro

Tel.: 0755 – 789.953, 0755 – PUZZLE